Parastas, pomenire sau inmormantare in postul Craciunului

Pe final de an, cei din comunitatea crestin ortodoxa, dar si catolicii urmeaza perioada de post. Este ultimul din an, incepe pe data de 15 noiembrie si continua pana la data de 24 decembrie, inclusiv. Lumea moderna actuala a schimbat unele tendinte, dar clericii spun clar, Cuvantul Domnului nu se schimba.
Asadar, pentru cei care se pregatesc de parastas, pomenire sau inmormantare si unul din aceste evenimente au loc in perioada de post, ce se intampla? Sunt cateva schimbari si iata despre ce este vorba:
Parastas in postul Craciunului
In cultura noastra se confunda unele aspecte si printre altele vorbim si despre parastasul si pomana. Concret, parastasul inseamna o slujba religioasa ce are loc in biserica, de obicei dupa savarsirea liturghiei – daca este zi de sarbatoare sau duminica. Rolul acestei ceremonii este de pomenire a celor trecuti in nefiinta.
Prin insasi traducerea cuvantului din limba greaca a pomeni inseamna a mijloci. Asadar este un alt mod prin care familia indoliata poate cere indurare pentru sufletul celui plecat de pe acest pamant.
Sunt necesare produse precum: vinul rosu, panacida – un mic colac, coliva pentru parastas. Preotul savarseste slujba si in amintirea si sufletului defunctului canta Vesnica Pomenire.
Pomenire in postul Craciunului
Pomenirea in sine nu are legatura cu vreun ritual crestin, insa are la baza o practica a bunatatii. Inseamna concret sa oferiti in dar bunuri, de obicei mancare, in amintirea sau pomenirea celui trecut in nefiinta. De obicei acest lucru se intampla dupa parastas, iar preotul este de asemenea invitat la masa, pentru a binecuvanta totul. O alternativa in acest caz pot fi pachetele cu alimente, in locul unui meniu servit intr-o locatie fizica.
Pomeniri pot fi facute oricand, cu mici exceptii. In ceea ce priveste pomenirea in postul Craciunului trebuie spus ca astfel de ritualuri nu sunt excluse. Singura regula este ca tot ce se serveste la masa si ce se ofera in dar, de pomana, sa respecte regula culinara specifica acestei perioade. Adica sa fie de post. Pot fi optiuni produsele pe baza de legume, fructele, orezul, fasolea sau alte produse din comert. Puteti alege si preparate din peste, mai ales daca este o zi in care este dezlegare la peste.
Nu se fac pomeniri in cele 12 zile dintre sarbatoarea Nasterii Domnului si Botezul Domnului.
Inmormantare in postul Craciunului
Exista si din acest punct de vedere restrictii? Daca un astfel de eveniment se intampla in perioada postului in afara de meniul la parastas si pomenire sa fie de post, nu sunt alte schimbari. Insa daca evenimentul nefericit se intampla chiar in Ajun de Craciun sau in zilele de mare sarbatoare, familia indoliata nu va sarbatori ca atare aceasta perioada si se va amana ziua de inmormantare cel putin pana la trecerea acestor zile, daca este posibil.
In ton cu perioada specifica, coroanele de flori pot fi realizate cu flori de sezon sau cu podoabe specifice ca cele de brad ori amintind despre acest lucru. Accesoriile funerare pot fi si ele adaptate motivelor de iarna.