Moartea in traditia populara – obiceiuri legate de aceasta

Moartea in traditia populara obiceiuri legate de aceasta Servicii Funerare NON STOP Bucuresti Ilfov Adysim

Legatura dintre cei vii si cei morti nu inceteaza nici dupa moarte, intre acestia continuand sa existe o comunicare permanenta. Asa se justifica faptul ca in folclorul nostru obiceiurile in legatura cu mortea tind sa se pastreze si sa se respecte mai mult decat cele privitoare la alte momente importante din viata unui om. Solidaritatea dintre vii si morti, amintita in cantecele ceremoniale dar si in bocete, si introdusa intr-o multime de datini (priveghiul, pomana, bocitul, pomenirea la date importante) este o dovada a trainiciei relatiilor de rudenie din poporul roman.

Calatoria mortii

Credintele romanesti vad moartea drept o mare calatorie, o trecere din „lumea cu dor in cea fara dor sau din cea cu mila in cea fara de mila”. Oamenii erau convinsi ca prin anumite gesturi, cuvinte si cantece se puteau influenta fortele bune si potrivnice si se putea aranja marea trecere.

De asemenea, poporul credea ca moartea este anticipata prin anumite semne. Caderea unei oglinzi sau a icoanei, cantecul cucuvelei, gaina care canta asemenea unui cocos, caderea stelelor, anumite vise erau considerate semne prevestitoare ale mortii. Inca din timpul agoniei existau anumite obiceiuri ce se practicau cu scopul de a usura moartea acelei persoane. Ultimele dorinte ale celui care moare erau litera de lege nu doar din respect fata de cel mort, ci si de frica consecintelor nefaste pe care le-ar fi putut avea nerespectarea lor.

O lumanare se aprindea de fiecare data cand murea cineva, obicei care s-a pastrat pana in zilele noastre. Totusi, nu era vorba de o lumanare oarecare, ci de una de inaltimea unui om care ardea pana in clipa in care cel decedat era inmormantat.

Imediat dupa moarte urmau o serie de fapte cu caracter social. Nu numai neamurile si vecinii aflau de nefericitul eveniment, ci intreaga comunitate prin moduri specific traditionale – se trageau clopotele intr-un anumit fel, in zonele de munte se suna din bucium, in unele regiuni se punea la poarta casei mortului o naframa neagra. Un semn de doliu era si faptul de a sta nebarbierit. Imediat dupa ce a murit, corpul decedatului era spalat si pregatit. Oglinzile din incaperea in care se afla mortul se acopereau.

In unele zone si astazi, mai demult peste tot, mortul era asezat direct pe pamant. Ulterior era ridicat pe masa, in sicriu descoperit, pentru ca toata lumea sa poata veni sa isi ia ramas-bun. In gandirea traditionala nu exista acea teama inconstienta fata de mort care exista in prezent. In schimb, oamenii aveau frica numai de acei morti care ar fi putut deveni strigoi, fiind vizati cei rai, sinucigasii, cei care au murit de moarte naprasnica, vrajitorii, etc.

Priveghiul si jelirea mortului

Priveghiul este, fara doar si poate, un obicei crestin care se practica in multe zone din Romania, cu sensul lui de baza, adica separarea neamului celor vii de cel decedat. Priveghiul se tine de regula 2 nopti la rand si se face pentru a nu lasa mortul singur. De asemenea, se socotea ca acesta trebuia ferit de vreun animal care ar putea trece prin fata, pe sub sau peste el si preface in strigoi.

In folclorul romanesc priveghiul este un prilej de dans, jocuri distractive cu masti, cantat din fluier, jucat jocuri de carti, mancat, baut si povestit. In afara de a alunga somnul celor veniti sa privegheze, modul in care se tine priveghiul marca momentul despartirii de cel drag, fiind ultima petrecere a celor vii cu mortul.

Jelirea sau plangerea mortilor este intalnita sub diverse forme la toate popoarele si nu se rezuma numai in a exprima durerea celor indoliati, ci viza indeplinirea unui indatoriri sociale. Se poate afirma ca existau niste asemanari intre cantecele de leagan si bocete, 2 manifestari de arta care deschid si inchid ciclul existential al omului, evidentiind legatura cea mai solida care exista, cea dintre mama si copiii sai.

Nu in cele din urma, pomenirile ocupau un loc important in cadrul inmormantarilor de altadata. Acestea puteau consta intr-o simpla coliva sau colac, inclusiv daruirea hainelui celui mort sau a unor obiecte din casa.

Unele dintre astfel de obiceiuri se mai practica si astazi, ceea ce demonstreaza faptul ca apartenenta la neam hranita de regulile rudeniei nu inceteaza nici dupa moarte.