Intrucat este un semn de respect si un obicei frecvent de a merge la un priveghi sau inmormantare cu flori, astazi ne oprim la acest subiect. Situatia, cadrul, semnificatia florilor impun nevoia unui cod de reguli nescrise. Nu puteti alege orice. Mai cu seama cand va doriti sa faceti din florile alese expresia sincera a unui regret, cand va doriti sa optati pentru acele flori care sa reprezinte cel mai bine starea cat si reactia dumneavoastra fata de moment si persoana decedata.
Florile la inmormantari, traditie respectata
Obiceiul de a prezenta flori la purtator cand participati la un eveniment de genul nu este unul nou, insa e respectat in continuare. Poate fi cu multipla explicatie acest fapt. Poate ca florile inseamna de regula viata, asa cum motivul acestora este intalnit si la alte momente importante, ba chiar cruciale in viata: nastere, botez, casatorie.
De asemenea, pentru cei necesatoriti care trec in nefiinta, florile sunt impuse prin traditie, precum si adoptarea posturii de viitor mire/mireasa. Cu alte cuvinte se considera ca defunctul sa aiba o tinuta ce tine de imaginea unui mire/mireasa, bifand asadar si acest statut pana la cel de ingropare. Ori automat si florile sunt necesar prezente, sub forma de buchet pentru fete/femei sau concarda la masculin.
In fine, cert este ca lumanarile si florile sunt adesea alese pentru a fi oferite la astfel de evenimente. Sub ce forma vor fi si ce tip, ramane o chestiune personala, insa tinand cont si de semnificatia florilor per general vorbind.
Florile potrivite
Pentru astfel de evenimente se preteaza sa alegeti mai degraba cale, garoafe, decat orhidee spre exemplu. Iata si cateva repere pentru o mai buna intelegere.
Garoafe
In traditie acestea sunt cunoscute ca florile mortii. Nu numai ca sunt si accesibile la pret, insa au si o “reputatie” de a fi cele mai comune alegeri pentru evenimente de genul inmormantarilor sau privegherilor.
Puteti alege rosu sau alb, iarasi din sfera celor mai comune alegeri.
Crini
Din categoria florilor ceva mai scumpe si mai atragatoare sunt crinii. Acestia simbolizeaza puritatea sufletului. Cei ce aleg astfel de flori transmit un mesaj plin de durere, demonstrand cat de mult a contat persoana in cauza pentru ei. Cu alte cuvinte, crinii se pot considera a fi clasa superioara de flori pentru un astfel de eveniment.
Gladiole
Impunatoare de asemenea, prin insasi forma lor gladiolele atrag fara doar si poate. Acestea pot simboliza taria de caracter, integritatea de asemenea. Un aranjament floral de acest gen este considerat de clasa superioara.
Crizanteme
Au o reputatie in sfera funerara, avand de altfel si o eticheta din acest punct de vedere. In unele tari acestea sunt chiar strict folosite pentru aranjamentele florale pentru inmormantari. Semnifica jalea, durerea, tristetea specifica momentului.
Trandafiri
Contrar faptului ca aceste flori sunt adesea corelate cu ideea de expresie a dragostei, nu este exclus sa fie flori potrivite pentru o inmormantare. Alegeti insa trandafiri in culori inchise, precum rosul si nu cei colorati si in nuante precum roz.
Ca ultim sfat, puteti duce flori pur si simplu sau intr-o coroana. Atentie insa daca optati pentru prima varianta: este de preferat sa nu fie ambalate si sa aiba un numar par. Daca optati pentru o coroana, aici exista diversitate si clasificare de asemenea, dupa marime si nu numai.
Un accent deosebit este legat de simbolurile ce se pot include, spre exemplu florile pe coroana ce se dispun in forma de cruce. Nu va ingrijorati daca vi se sugereaza coroana din flori artificiale. In astfel de cazuri sunt acceptate, avand in vedere ca o coroana este menita sa reziste mult timp si sa faca fata intemperiilor, asezandu-se peste mormant.